Primul post – a nustiucata pierdere


In vizita la Alin si Irinel 2005In vizita la Alin si Irinel 2005

Ieri a murit Irinel. Sotia unui vechi prieten Alin. 

 Scriu aici cateva randuri cu toate ca nu ma pricep la asta, pentru ca Alin imi este un vechi prieten, si imi e greu sa mi-l imaginez cum va fi maine cand va avea loc inmormantarea. Singura data cand l-am vazut trist a fost acum 12 ani  cand a murit mama lui inainte cand ei voiau sa aiba nunta. In rest e un tip foarte vesel si lui parca niciodata nu ii e greu. Nu l-am vazut trist nici cand a facut operatia de extensie a piciorului, nici dupa un an cand si-a frant acelasi picior dupa ce se vindecase. Nici cand nu au putu sa aiba copil si au infiat-o pe Maria. Nici cand Irinel s-a imbolnavit. Ma rog Domnului ca sa pot sa fiu o imbarbatare pentru el, pentru ca el de multe ori a fost pentru mine.

Imi pare rau ca in rarele dati cand am trecut pe acasa in Alexandria am tot zis ca ar trebui sa le fac o vizita. Dar mereu trecea week-endul si nu mergeam. Doamne iarta-ma! Incep sa ma gandesc ca parca ieri erau si ei de varsta mea si am fost la ei la nunta, si maine probabil voi fi ca ei. Sau poate va trece mai putin timp. Dumnezeu da fiecaruia cat poate sa duca. Alin a putut sa duca multe. Oare cat va mai putea? Ma intreb daca nu cumva mie nu imi da pentru ca nu pot sa duc. Sau ar trebui sa ma astept oricand ca Dumnezeu sa imi dea ceva de dus? Ma tot intreb ce o sa faca Alin cu Maria fetita lor de 5 ani. Cum o sa o creasca?

Dumnezeu sa fie cu tine Alin, iubita ta a ajuns deja Acasa cu Domnul.

Anunțuri

~ de Beniamin Enache pe Ianuarie 9, 2008.

7 răspunsuri to “Primul post – a nustiucata pierdere”

  1. De-asta tre’ sa ne numaram bine zilele. Doamne cate regrete am legate de tot ceea ce puteam face pt mama…
    Domnul sa-l intareasca pe Alin, iar pe noi Beni, sa ne cerceteze…

  2. A fost jale. Nu am poze…
    A fost totusi asa cu mi-am imagnat. Cand l-am vazut pe Alin si nu am mai putut sa imi stapanesc lacrimile, el m-a imbratisat si mi-a zis „Stiu Benica… Stiu…” Mi-a spus ca Irinel si-a dorit mult sa mearga Acasa. Ea a lasat in urma ei pe patul de moarte cateva poezii. Una din ele o postez mai jos. Se pare ca ea a inteles ca Dumnezeu e Suveranul si tot ce si-a dorit a fost ca EL sa o modeleze „dupa buna placere a voii Sale…”

    Am fost o piatra
    zidita-n stanca
    si au fost ploi
    si au fost furtuni
    o soapta a spus:
    „Ce tare esti…”
    Am fost o piatra
    Au fost ploi…
    „Ce tare esti…”
    A venit o grindina
    Picau pietrele
    Erau mici… dar dureau
    „Ce tare esti..”
    A venit furtuna
    Si fulgerele au lovit
    Au lovit din toate partile
    „Ce tare esti…”
    M-am speriat..m-am cutremurat
    M-am spart in mii de bucatele…
    Am auzit un susur bland
    Un glas ma intreba
    Ce vrei sa fii?
    Piatra sau lut.
    O, Doamne, lasa sa fiu lut
    Si plamadeste-ma Olarule
    Cum vrei Tu
    Si m-a lasat sa fiu lut
    Acum dimineata
    Ii simt roua binecuvantata
    Ce-mi dezmiarda fata
    La amiaza
    Caldura Lui
    Imi da putere
    Pe inserat
    Un susur bland
    Ma racoreste
    Iar eu sunt lut
    Si El Olarul
    El e tot si eu nimic

  3. Aici puteti vede un ultim interviu cu pastorul Petru Dugulescu despre moarte.
    http://www.dju.ro/blog/?p=53

  4. Fata frumoasa a mortii:

    Iar asta este povestea inveirii lui Lazar ce m-a inspirat in pregatirea mesajului de care am amintit la inmormantare.

  5. Predica de la inmormantare: http://solideogloriablog.wordpress.com/2008/01/11/asigura-te-deplin-in-fata-surprizelor-2008/

  6. Mi-a parut foarte rau sa aud de ce s-a intimplat. Sper ca Alin sa citeasca cuvinetele mele si sa fie cit de cit consolat si mingiat de gindul ca sintem cu el impreuna in durere.

    Acum citeva zile am citit „Rugaciunea unui dac” de Eminescu; sper ca poate ajuta:

    Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
    Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
    Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
    Căci unul erau toate şi totul era una;
    Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
    Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
    Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
    Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

    El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
    Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
    El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
    El este-al omenimei izvor de mântuire:
    Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
    El este moartea morţii şi învierea vieţii!

    Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
    Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
    În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
    Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
    Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
    Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

    Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
    Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
    S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
    Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
    Ş-acela între oameni devină cel întâi
    Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

    Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
    Pân’ ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
    Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
    C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
    Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
    Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
    Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor…
    Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

    Străin şi făr’ de lege de voi muri – atunce
    Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
    Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
    Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
    Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
    Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

    Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
    Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
    Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
    Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
    Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
    Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

  7. oh! ultima data cand am vazut-o pe Irinel a fost cand sotul meu Brian a venit in Romania si am mers la masa impreuna cu Alin si Irinel. Ei au parut atat de fericiti pentru mine si Brian si nu stiu daca le-am spus vreo data cat de mult a insemnat pentru mine. Imi pare atat de rau ca nu am tinut legatura. Daca pot ajuta cu ceva, adresa mea este ancahall@gmail.com
    ne rugam pentru familie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: